Distribuitor de active

Program de studii și informații

Program de studiu şi informare pentru jurişti

Vizită a juriştilor din Programul Statul de Drept al Konrad-Adenauer-Stiftung din toată lumea

În perioada 31 martie – 8 aprilie 2008, Konrad-Adenauer-Stiftung, Germania va întâmpina o delegaţie de jurişti de rang înalt din toate birourile Programului Statul de Drept.

Distribuitor de active

distribuie

Detalii

Este pentru a treia oară când un asemenea grup de jurişti, de cel mai înalt rang, se întâlneşte în Germania. Programul vizitei este conceput tematic: construcţia şi consolidarea jurisdicţiei Curţii Constituţionale vor reprezenta subiectul central de discuţie. Participanţii vor prezenta puncte de vedere în funcţie de situaţiile din ţările de provenienţă.

Delegaţia va fi întâmpinată, în cadrul unei mese rotunde, de către fostul şef de stat şi preşedinte al Curţii Constituţionale Germane, domnul Roman Herzog, cu siguranţă un partener de discuţie foarte interesant.

În program mai sunt prevăzute vizite la Curtea Constituţională (Preşedinte Hans Jürgen Papier), la Ministerul de Justiţie (Doamna Brigitte Zypries, actualul Ministru al Justiţiei, va prezenta un discurs de bun venit), la Curtea Federală de Justiţie şi la Parchetul General.

Delegaţia va fi întâmpinată şi de preşedintele Comisiei Juridice a Parlamentului German, domnul Andreas Schmidt MdB.

Pe tot parcursul vizitei în Germania, grupul va fi însoţit de către doamna dr. Stefanie Ricarda Roos, directorul Programului Statul de Drept Europa de Sud-Est.

Distribuitor de active

adăugați la calendar

loc de întâlnire

Germania: Stuttgart, Karlsruhe, Heidelberg, Jagsthausen, Berlin

Publikation

Inlandsprogramm Juristen weltweit: Besuch von Juristen aus dem weltweiten Rechtsstaatsprogramm der Konrad-Adenauer-Stiftung
citiți acum
contact

Dr. iur. Stefanie Ricarda Roos

Inlandsprogramm Juristen weltweit