Selecția de decizii conține 45 de decizii din domeniile Drepturi fundamentale (Art. 1 – 19 GG), Principii ale structurii de stat (Art. 20, 21 GG), statalitate și cooperare internațională, participarea la organizații internaționale (Art. 23, 24, 25 und 59 II GG), precum și Justiție (Art. 101 ff GG).
Această selecție a unor decizii esențiale se adresează în primul rând judecătorilor și colaboratorilor științifici ai Curții Constituționale din Croația, dar și altor practicieni din domeniul juridic, precum și experților în drept constituțional din Croația. Scopul publicației este acela, de a servi drept ghid profesioniștilor în domeniu din Croația și țările din regiune. Volumul de decizii oferă un acces sistematic la jurisprudența constituțională la nivel federal din Germania, recunoscută și apreciată datorită calității și consistenței sale - chiar și în afara Germaniei.
Traducerea în limba croată a fost publicată la mijlocul lunii septembrie.